Cum funcționează mașinile de injecție mase plastice din seria GX?
Mașinile de injecție plastic din seria GX sunt construite în sistem modular, ușor de adaptat cerințelor specifice activităților de fabricație. Datorită înălțimii constante a părții centrale a mașinii, sistemul modular este compatibil cu toate mixurile închidere – injecție.
Unitatea de închidere: Paralelismul absolut al platanelor garantează precizia și calitatea pieselor obținute. Tehnologia GuideX – mecanism de ghidaj precis - permite absorbirea șocurilor, protejând ghidajele. Ghidajul liniar își păstrează astfel în permanență precizia, permițând o deplasare facilă a platanelor.
Tehnologia GearX permite zăvorârea rapidă a unității de închidere pentru realizarea forței de strângere. Unitatea este localizată în spatele platanului mobil, ceea ce îi asigură protecție în mod constant, iar zona aruncătorului rămâne liberă și spațioasă.
Forța de închidere este realizată prin 4 cilindri dispuși în spatele platanului fix. Suprafețele de rulare și garniturile cilindrilor de forță sunt special concepute pentru fiabilitate și rezistență la operare continuă. Una dintre caracteristicile importante ale unității de închidere este viteza de realizare și calibrare a forței de închidere.
Rigiditatea excelentă este asigurată prin platanul fix optimizat prin turnare, cu structură nervurată. Nodul central, rigid, nervurile diagonale și distanțele mari dintre coloane permit atât instalarea matrițelor de dimensiuni mari, cât și a celor de dimensiuni mici.
Un beneficiu adițional al utilizării tehnologiilor GearX și GuideX îl constituie optimizarea costurilor de operare prin reducerea consumului de energie și a timpilor de ciclu, iar platanele, căile de rulare și matrițele sunt la rândul lor protejate.
Unitatea de injecție liniară transmite forța, direct la șnec, prin intermediul pistonului de injecție central, facilitând precizia absolută și reproductibilitate maximă. Reglarea presiunii și a vitezei de injecție este o caracteristică standard a seriei GX și garantează fiabilitatea procesului.
Sistemul de plastifiere este construit astfel încât să asigure o calitate excelentă a topiturii și să acopere o gamă variată de aplicații pentru diferite materiale plastice. Unitatea de plastifiere este compatibilă și cu celelalte serii de mașini Krauss Maffei.
Puteți alege din multiple variante de șnecuri cu geometrii diferite și opțional, protecție împotriva abraziunii, coroziunii și a materialelor cu aderență ridicată (PC, PMMA, cu adaos de fibră de sticlă, etc.).
Mentenanța mașinilor de injecție mase plastice din seria GX se realizează foarte ușor, datorită accesibilității ridicate la toate componentele hidraulice, protejate de uși cu sistem-click, interschimbabile.
Toate conexiunile de răcire cu apă a matrițelor, supapelor de acționare ale miezurilor, sistemelor de control ale injecției secvențiale, precum și interfețele asociate sunt ușor de accesat de pe platanul fix. Interfața pentru controlul canalelor calde este localizată pe partea operatorului. Toate acestea formează structuri clare, optimizând activitățile de set-up, control și mentenanță.
Zona aruncătorului este vizibilă prin intermediul panoului prevăzut cu fereastră de observare de mari dimensiuni. Spațiul liber este generos și oferă o mare libertate de mișcare, necesară la cuplarea ejectoarelor.
Pentru o mentenanță foarte facilă, unitatea de injecţie a maşinilor din seria GX se poate demonta și ridica foarte uşor cu ajutorul unei macarale.
Unitatea de plastifiere este codată. La schimbarea acesteia, maşina recunoaşte parametrii constructivi și își reglează automat setările, eliminându-se astfel erorile care pot apărea prin introducerea manuală în sistem a unor date incorecte.
Mașinile de injecție plastic din seria GX sunt dotate cu unități de comandă de tip MC6, ceea ce asigură:
- Ușurință în parcurgerea și controlul proceselor în derulare, prin tehnologia SplitScreen
- Configurarea unui program de injecție complet, prin tehnologia ProcessDesigner
- Optimizarea consumului de energie prin opțiunea ECO, la simpla acționare a unui buton
- Alocarea permisiunilor de acces pentru utilizatori, pe diferite nivele de autorizare, în funcție de rolul acestora în cadrul procesului
- Operabilitate maximă a ecranului tactil aferent panoului de control
Panoul de comandă MC6 este intuitiv și prietenos cu utilizatorul. Afișarea opțiunilor prin intermediul pictogramelor oferă un control facil asupra maşinii. Procesul este reprezentat simplu şi exact pe ecranul tactil de mari dimensiuni, realizat din sticlă industrială rezistentă la zgârieturi și contaminări, cu afișarea parametrilor selectați în 3 ferestre simultan. MC6 permite obținerea unei analize rapide și exacte a procesului, operatorul având control total: poate verifica oricând parametrii și poate realiza ajustările necesare.
MC6 oferă posibilitatea exportului de date și transferul informațiilor de pe o mașină de injecție pe alta. Unitatea de control este ușor de personalizat, fiind disponibilă pentru operare în peste 30 de limbi străine, atât pentru panoul de comandă de pe mașina de injecție, cât și pentru comanda mobilă, de dimensiuni reduse.
Reprezentarea grafică a procesului este clară, împiedică introducerea de date eronate și permite memorarea programului potrivit.
Garanție și service specializat Plastics Bavaria pentru mașina de injecție plastic seria GX.
Descoperă și mașina de injectat plastic Seria CX si mașina injecție plastic Seria MX.