Evenimentul K 2025 - Plastics Shape the Future va oferi discursuri internaționale, inovații și inițiative pentru o industrie a maselor plastice durabilă și competitivă, pe parcursul a șapte zile tematice.
30 mai 2025 - K 2025, evenimentul oficial Plastics shape the Future, care va avea loc între 8 și 15 octombrie la Düsseldorf, va dezvălui modul în care industria maselor plastice modelează tranziția către un nivel mai ridicat de sustenabilitate, digitalizare și responsabilitate socială.
Organizat de Plastics Europe Deutschland și Messe Düsseldorf, evenimentului va oferi o perspectivă asupra stadiului actual și a perspectivelor procesului de transformare: în fiecare zi vor fi prezentate tematici diferite, discuții cu reprezentanți de rang înalt din sferele politice și științifice și ONG-uri, start-up-uri inovatoare și experți din industrie - însoțite de discuții interactive cu specialiști, mese rotunde, tururi ghidate ale târgului și oportunități de networking.
Ziua lansării va fi dedicată competitivității și sustenabilității și va debuta cu reprezentanți ai sferelor politice, ai mediului de afaceri și ai asociațiilor internaționale. Două sesiuni prezidate de Virginia Janssens (director general al Plastics Europe) și Dr. Christine Bunte (Plastics Europe Deutschland) vor evidenția modul în care inovațiile și investițiile impulsionează industria.
În cea de-a doua zi, toate evenimentele vor viza circularitatea: sub moderarea Prof. Manfred Renner (Fraunhofer UMSICHT/CCPE), experții
vor face lumină în ceea ce privește proiectarea produselor compatibile cu principiul circularității, provocările legislative și modelele de business cu caracter circular din domeniile ambalajelor, textilelor, electronicii, construcțiilor și automobilelor. Ziua va fi completată de o dezbatere de grup privind reciclarea chimică și mecanică.
Ziua de vineri se va axa pe protecția climei și reducerea emisiilor de CO₂: se vor aborda subiecte care acoperă aspecte precum evitarea
pierderilor de peleți (OCS), utilizarea aditivilor, analizele ciclului de viață și monetizarea produselor ecologice. Un grup politic va discuta despre competitivitatea industriei europene a maselor plastice ca motor al unei economii durabile.
Digitalizarea și inteligența artificială vor fi punctele centrale ale zilei: PolyMaterials, INEOS, Covestro, Netzsch, Institutul nova, rCycle și reprezentanți din domeniul științei vor evidenția modul în care inteligența artificială optimizează procesele, de la dezvoltarea materialelor la o mai bună colectare și sortare în scopul reciclării, până la întocmirea rapoartelor de sustenabilitate.
Această zi va fi dedicată carierei și se va concentra pe oameni și resursele de personal: recrutarea prin noi canale de comunicare, două prezentări de carte, Science and Poetry Slam și evenimentul de networking „Women in Plastics”.
Ziua va fi rezervată start-up-urilor și științei: în cadrul a două sesiuni de prezentare, companiile emergente își vor prezenta soluțiile destinate reciclării, digitalizării, dezvoltării materialelor și maselor plastice organice. În plus, Premiul WAK va fi prezentat de Prof. Moritzer (Universitatea din Paderborn). Panelul științific final va discuta despre puterea inovatoare a materialelor plastice ca facilitator pentru diverse industrii-cheie din Europa.
Ultima zi a K 2025 privește în perspectivă către Plastics 2050: proiectarea circulară, materiile prime biologice, CCU și evitarea microplasticelor vor fi subiecte fundamentale. Discursul de deschidere al Prof. Michael Braungart (Cradle to Cradle), precum și panelurile cu reprezentanți de marcă din industrie și știință vor demonstra că viitorul industriei se transformă - cu ambiții mari și pași concreți.
Programul va fi predominant în limba engleză.
Pentru mai multe informații și programul complet, accesați www.k-online.com/plastics_shape_the_future
K a fost organizat de Messe Düsseldorf pentru prima dată în 1952 și se desfășoară la fiecare 3 ani.
Cea mai recentă ediție K din 2022 a înregistrat 3 020 de expozanți din 59 de țări pe o suprafață netă de peste 177 000 m² și 177 486 de vizitatori comerciali, dintre care 71% au venit din străinătate.
Pentru mai multe informații, vizitați www.k-online.com
Surse: k-online.com/en/Media_News/Press, k-online.com/en/Programme/Specials/Plastics_shape_the_future