20 Apr, 2024

Precizie ridicată în prelucrarea siliconului lichid folosind maşini electrice din seria PX

Tehnologia medicală și, în particular industria automotive, devin din ce în ce mai interesate de proprietățile fizice și chimice remarcabile ale cauciucului siliconic lichid. Materialul are o vâscozitate extrem de scăzută, în special siliconul transparent și necesită o precizie deosebită în timpul injectării.

München, 28 aprilie 2018 – Maşina de injecţie tip PX 51-55 SilcoSet face parte din noua serie de mașini de injecție de la KraussMaffei și combină caracteristicile forței hidraulice de contact a duzei cu unitatea de injecție electrică. Această combinație face procesul sigur și precis. Garniturile speciale de pe șnec și arcul de blocare al ventilui antiretur, garantează etanșarea în cazul prelucrării materialului cu vâscozitate scăzută.

Maşina de injecţie KraussMaffei tip PX 51-55 SilcoSet dispune de platane mai mari față de standardul gamei unității de închidere. Distanța mai mare între platane permite folosirea unor matrițe cu greutăți mărite. Acest lucru face posibilă instalarea unei matrițe mai mari, chiar și la o forță de strângere de 500 kN. Unități de închidere mari și unități de injecție mici în producție – aceasta înseamnă economie de spațiu.

Mai multe posibilități de concepție datorită încălzirii inductive a matriţelor

Modelul CX 200-750 de la KraussMaffei are performanțe remarcabile, fiind o mașină de injecţie extrem de rentabilă și precisă, cu două platane. Aceasta include, de exemplu, conceptul de acţionare conform tehnologiei de ultimă generație (IE3), precum și acționarea prin servomotor BluePower, eficiente din punct de vedere energetic. Un sistem activ de gestionare a acumulatorilor completează conceptul general. Ca mașină de injecţie cu două platane, seria CX 200-750 necesită o zonă de instalare mai mică decât modelele cu trei platane mai lungi. Sub unitatea de închidere, aceasta oferă spațiu pentru dispozitive periferice și pentru toate tipurile de sisteme de extragere a pieselor injectate (robot liniar, separator piesă – culee, ambalaj și împachetare).

Modelul CX 200-750 cu încălzire inductivă a matriţei, produce efecte de suprafață impresionante împreună cu opţiunea Roctool (materiale plastice HD) fără procesare suplimentară după injectare. Opțiunile de concepție ale acestei tehnologii sunt imense, indiferent dacă acestea sunt nuanțe de culori, holograme, efecte lucioase sau mate; totul se poate face în procesul unic, fără o prelucrare ulterioară, cum ar fi o peliculă decorativă sau vopsirea secundară.

Fiabilitate sporită prin Plastics 4.0

KraussMaffei avansează dezvoltarea conceptului de "Plastic 4.0" și prezintă soluții care pot ajuta clienții să își sporească productivitatea și eficiența pe termen lung. Conceptul "Plastics 4.0" include funcția APC plus a mașinilor de injecţie de la KraussMaffei, care poate fi utilizată pentru a compensa rapid fluctuațiile perturbatoare și influențele mediului în procesul de fabricație.

Un alt produs din portofoliul Plastics 4.0 este DataXplorer. Sistemul oferă o perspectivă aproape microscopică asupra procesului de injecţie, permițând utilizatorilor să răspundă unor modele de defecțiuni. În funcție de echipamentul mașinii, acesta afișează până la 500 de semnale de înaltă rezoluție, le vizualizează și le face disponibile pentru evaluare.

Această a patra evoluție industrială va schimba radical domeniul producţiei, un exemplu în acest sens fiind reprezentat de optimizarea automată a mașinilor inteligente, care asigură stabilitatea proceselor.

Precizie ridicată în prelucrarea siliconului lichid folosind maşini electrice din seria PX