VISUDESK, noul software de vizualizare pentru mașinile de sortare Sesotec, permite monitorizarea și gestionarea centralizată a tuturor proceselor pentru o eficiență și o rentabilitate crescute.
Schönberg, 23 noiembrie 2022 - Pentru operatorii de fabrici de sortare și reciclare, datele de proces sunt esențiale în vederea îmbunătățirii calității produselor și a eficientizării proceselor de sortare și reciclare. Cu ajutorul acestor date, pot fi stabilite măsuri și decizii specifice pentru a crește eficiența procesului și pentru a minimiza timpii morți ai liniilor de producție.
Operatorii de echipamente de sortare și reciclare sunt supuși unei presiuni constante pentru a îmbunătăți calitatea produselor și eficiența proceselor lor. Prin valorificarea datelor de proces, companiile de reciclare pot lua decizii în cunoștință de cauză și pot implementa măsuri strategice pentru a spori eficiența și profitabilitatea proceselor de sortare.
Sistemele Sesotec pentru detectarea și separarea metalelor în aplicații de cădere liberă a fluxului granulelor ajută la obținerea celor mai bune rezultate în asigurarea calității, inspecția bunurilor intrate și protecția mașinilor. Noul software de vizualizare VISUDESK a fost conceput pentru a oferi acces la rapoarte și statistici care pot asigura monitorizarea și gestionarea centralizată a tuturor proceselor de sortare dintr-o unitate de reciclare echipată cu dispozitive Sesotec.
Software-ul de vizualizare Visudesk constă într-un tablou de bord browser-based care poate fi accesat prin intermediul unui computer personal, al unei tablete sau al unui smartphone.
"Rapoartele și statisticile sunt furnizate pentru a permite monitorizarea și gestionarea centralizată a tuturor proceselor de sortare. De asemenea, este posibilă configurarea unor notificări personalizate prin e-mail către anumiți angajați, în cazul în care apar condiții care ar putea duce la defectarea echipamentului.", precizează Sesotec.
Cu software-ul de vizualizare Visudesk, puteți urmări toate datele de proces și de utilizare de la dispozitivele de sortare și de detectare a metalelor Sesotec, interconectate într-un tablou de bord cuprinzător. Tabloul de bord a fost conceput pentru a oferi o imagine de ansamblu a unei linii de sortare complete, precum și informații despre grupuri specifice de dispozitive, permițând unei companii să creeze rapid configurații și să automatizeze schimburile de echipamente, potrivit Sesotec.
Software-ul de vizualizare VISUDESK comunică prin OPC UA, poate fi actualizat în orice moment și este, desigur, compatibil cu Sesotec VISUTEC.
Surse: sesotec.com, recyclingtoday.com
Sesotec este unul dintre cei mai mari producători și dezvoltatori de sisteme de inspecție, separare și sortare, la nivel mondial. Sistemele Sesotec sunt utilizate în linii de producție, împachetare și în pregătirea materialelor pentru reciclare.
Plastics Bavaria, partener și reprezentant Sesotec în România, vă pune la dispoziție gama completă de servicii conexe în domeniul soluțiilor pentru detectarea, sortarea și separarea metalelor, iar specialiștii noștri sunt întotdeauna pregătiți pentru a oferi soluții adaptate eficient cerințelor dumneavoastră.